Unele seri nu pleacă niciodată din noi

Există seri care nu se termină niciodată cu adevărat.

Rămân undeva în noi, liniștite, chiar și după zeci de ani.
Într-o lumină caldă de vară.
În mirosul florilor udate seara.
În scările vechi de piatră ale unei case de la țară.
În vocea bunicilor care nu vorbeau mult, dar făceau totul să pară sigur.

Astăzi, în timp ce lucram la seria de imagini „Morgan – Quiet Village Days”, mi-am amintit brusc de bunicii mei.

Nu printr-o poveste anume.
Nu printr-un eveniment important.

Ci printr-o stare.

Prin felul în care lumina cădea peste flori.
Prin liniștea unei seri de sat.
Prin sentimentul acela că timpul încetinea și că, pentru câteva clipe, lumea era bună.

Cred că cele mai importante amintiri din copilărie nu sunt întotdeauna cele spectaculoase.

Uneori sunt doar:
o curte plină de flori,
o scară veche din piatră,
o fereastră luminată seara,
sau sentimentul că cineva te așteaptă înăuntru.

Bunicii mei nu vorbeau despre iubire în cuvinte mari.

Dar iubirea exista în lucrurile mici.

În felul în care aveau grijă de casă.
În florile din curte.
În mâncarea pregătită liniștit.
În serile care păreau nesfârșite.

Și poate tocmai de aceea aceste amintiri rămân atât de adânc în noi.

Pentru că nu au fost construite ca să impresioneze.
Au fost reale.

Seria aceasta nu s-a născut din dorința de a crea „imagini frumoase”.

S-a născut din dor.

Dintr-un loc interior în care încă există:
lumină caldă,
ulițe liniștite,
flori adormite sub cerul serii
și un copil care încă se simte acasă.

Poate că acesta este motivul pentru care unele seri nu pleacă niciodată din noi.

Pentru că, într-un fel tăcut, ele devin parte din ceea ce suntem. 🤍

Parte din Universul Morgandélla Solenara.

Sera Sol Arin