One little archivist. One very determined friend. And a library full of stories. ❤️
O DIMINEAȚĂ ÎN BIBLIOTECA LUNARIEI
În Biblioteca Lunariei era liniște.
O liniște frumoasă, așezată printre rafturile înalte, printre manuscrisele vechi și cărțile care își așteptau cuminți cititorii.
Liniștea durase aproximativ două minute.
— AXEEEEEEEEEL!!!
Dinspre ușă apăru Aurora, cu pălărioara ei roz cu margarete, salopeta pufoasă și ochișorii verzi strălucind de curiozitate.
Se opri brusc.
Pe covor, în mijlocul bibliotecii, Axel era înconjurat de cărți.
Cărți mari.
Cărți mici.
Cărți deschise.
Cărți închise.
Câteva pergamente, două creioane, săculețul lui de arhivar și o scăriță pe care, deocamdată, nu părea să aibă de gând să se urce.
Aurora privi în stânga.
Apoi în dreapta.
Apoi la Axel.
— AXEL?!
— DA, AULOLA?
— TU TE MUȚI?!
Axel ridică privirea dintr-un registru aproape cât el.
— NU, AULOLA! IO MUNCESC!
Aurora se apropie și se așeză lângă el.
— DA’ DE CE AI ATÂTEA CĂLȚI?
— CĂ LE OLGA-NI-ZEZ!
— DE CE?
— CĂ AȘA TLEBUIE!
— CINE A ZIS?
Axel se îndreptă de spate.
— IO!
Aurora îl privi câteva clipe, foarte impresionată.
— AAAAA…
Apoi întinse mânuța spre o carte.
— ȘI IO AJUT!
— STAI, AULOLA! NU ACOLO!
— DA’ UNDE?
— AICI!
— DA’ DE CE AICI?
Axel se uită la carte.
Se uită la locul indicat.
Se mai uită o dată la carte.
— …CĂ AICI E LOCU’ EI!
Aurora încuviință solemn.
Era un argument foarte bun.
Cel puțin până când observă o altă carte.
— AXEEEEEL! ASTA E CU BISCUIȚI!!!
Axel se lumină la față.
— DAAAA! E CU MOLGAN ȘI BOLCANU’!
Aurora deschise cartea.
— IO ȘTIU CALTEA ASTA!
— ȘI IO!
— MOLGAN A AVUT BISCUIȚI!
— DAAAA!
— MULȚI?
— FOALTE MULȚI!
Aurora se gândi.
— ȘI ACUM UNDE SUNT?
Axel clipi.
— CINE?
— BISCUIȚII!
— …ÎN CALTE!
Aurora privi paginile.
— DA’ NU POT SĂ-I MĂNÂNC!
— AULOLA!!! NU SE MĂNÂNCĂ CĂLȚILE!!!
— IO N-AM ZIS SĂ MĂNÂNC CALTEA!
— ATUNCI CE?!
— BISCUIȚII!!!
Axel rămase nemișcat.
Era evident că această problemă nu fusese prevăzută în sistemul lui de arhivare.
Scoase un pergament din săculeț.
Făcu un semn cu creionul.
Aurora se aplecă peste umărul lui.
— CE SCLII?
— O NOTĂ!
— CE NOTĂ?
— CĂ BISCUIȚII DIN CĂLȚI NU SE MĂNÂNCĂ!
Aurora încuviință.
— BINE. DA’ DACĂ SUNT ADEVĂLAȚI?
Axel se opri din scris.
Se gândi foarte serios.
Apoi mai făcu un semn pe pergament.
— ATUNCI ÎI ÎNTLEBĂM PE SELAFINA ȘI TATA!
Problema fusese rezolvată.
Pentru moment.
Aurora începu să cerceteze următoarea grămăjoară.
— AXEL! UITE MELCII!
— DAAAA! MOLGAN ȘI MELCII!
— IO ÎI IUBESC PE MELCI!
— ȘI IO!
— DA’ EI UNDE STAU?
— ÎN CALTE!
— NU, AXEL! MELCII ADEVĂLAȚI!
Axel oftă.
— AULOLA… IO ACUM OLGA-NI-ZEZ CĂLȚILE, NU MELCII!
Aurora îl privi cu admirație.
— TU AI MULTĂ TLEABĂ!
— DAAAA!
— ȘI IO!
— TU CE FACI?
Aurora ridică o carte și o așeză peste alta.
— IO TE AJUT!
Axel privi noua grămăjoară.
Apoi vechea grămăjoară.
Apoi pergamentul.
Se lăsă încetișor pe spate, pe covor.
— AULOLA…
— DA?
— ACUM TLEBUIE SĂ LE OLGA-NI-ZEZ DIN NOU!
Aurora îi zâmbi încântată.
— DAAAAA! FACEM ÎMPLEUNĂ!
Axel o privi.
Și începu să râdă.
Pentru că, la urma urmei, era mult mai frumos să organizezi cărțile împreună cu Aurora decât singur.
Chiar dacă trebuia să le organizezi de două ori.
Sau de trei ori.
Sau…
— AXEL! UITE ALTA!
— AULOLAAAAAA!!!
După o vreme, în mijlocul covorului apăruseră trei grămăjoare.
Una cu poveștile micuței Morgan.
Una cu cărțile de colorat.
Și una pe care Axel o numise, cu multă seriozitate, „CELELALTE FOALTE IMPOLTANTE”.
Aurora se apropie de ultima.
Deasupra se afla o carte despre Morgan și Micuțul If.
— AXEL… ASTA E CU MOLGAN MALE?
— DAAAA!
— DA’ MOLGAN E ȘI MICĂ!
— ȘTIU!
— ȘI MALE!
— ȘTIU!
Aurora își puse mânuțele în șolduri.
— ATUNCI MOLGAN E DOUĂ?!
Axel se gândi.
Se uită la cartea cu biscuiți.
Apoi la cea cu Micuțul If.
— NU, AULOLA…
— DA’ CUM?!
— E TOT MOLGAN!
Aurora se așeză lângă el.
— AAAAA…
Răsfoi încetișor cartea.
— IO O IUBESC PE MOLGAN.
Axel zâmbi.
— ȘI IO.
Pentru câteva clipe, cei doi rămaseră liniștiți, privind paginile.
Apoi Aurora ridică ochii.
— AXEL?
— DA?
— ȘI CÂND O SĂ FIU IO MALE, O SĂ FIU TOT IO?
Axel se uită la ea.
— DAAAA!
— ȘI TU?
— ȘI IO!
Aurora zâmbi larg.
— BINE!
Și se întoarse la cărți.
De parcă tocmai lămuriseră una dintre cele mai importante probleme ale lumii.
Poate chiar o lămuriseră.
Dinspre ușa bibliotecii se auziră pași.
Apoi o voce cunoscută:
— Bună dimineața, dragii mei!
Axel și Aurora ridicară simultan capetele.
— LUMIEEEEEEL!!!
Lumier intră cu un teanc de documente sub braț.
Se opri.
Privi covorul.
Privi cărțile.
Privi pergamentele.
Privi cele trei grămăjoare.
Își potrivi ochelarii.
— Axel… Aurora…
— DAAAA?!
— Ce faceți voi aici?
Axel sări în picioare.
— IO OLGA-NI-ZEZ CĂLȚILE!!!
Aurora ridică amândouă mânuțele.
— ȘI IO AJUT!!!
Lumier privi din nou covorul.
— Înțeleg…
O pauză.
— Și… după ce sistem le organizați?
Axel îi întinse pergamentul.
Lumier îl luă și îl cercetă cu atenție.
Pe el se aflau câteva linii, trei cercuri, un melc și ceva ce semăna izbitor cu un biscuit.
— Extraordinar…
Axel zâmbi mândru.
— DA, LUMIEL! E SISTEMU’ MEU!
— Observ…
Lumier arătă spre desenul biscuitului.
— Și acesta ce reprezintă?
— BISCUIȚII!
— Desigur. Dar de ce sunt trecuți în registrul bibliotecii?
Aurora interveni imediat:
— CĂ NU SE MĂNÂNCĂ!
Lumier rămase nemișcat.
— …Poftim?
— BISCUIȚII DIN CALTE NU SE MĂNÂNCĂ! explică Axel.
Lumier privi pergamentul.
Apoi cei doi puiuți.
Apoi din nou pergamentul.
— Aha.
O pauză lungă.
— Cred că voi avea nevoie de puțin timp ca să studiez acest sistem.
Axel încuviință foarte serios.
— DAAAA! CĂ E COMPLICAT!
Aurora îl apucă pe Lumier de marginea hainei.
— LUMIEL?
— Da, draga mea?
— TU ȘTII UNDE STAU CĂLȚILE TOATE?
— Desigur, Aurora.
Axel se întoarse brusc spre el.
— TOATE?!
— Ei bine… în principiu, da.
Axel privi spre săculețul lui.
Apoi spre ușă.
Apoi spre Lumier.
— …ȘI ALEA DE SUB PĂTUȚ?
Lumier își coborî încet documentele.
— Care cărți de sub pătuț, Axel?
Axel își strânse săculețul la piept.
— …ALEA IMPOLTANTE.
Lumier închise ochii pentru o clipă.
— Extraordinar…
Aurora îl bătu ușurel pe mână.
— NU FI SUPĂLAT, LUMIEL!
— Nu sunt supărat, Aurora.
— BINE! CĂ NOI MUNCIM!
Lumier îi privi pe amândoi.
Apoi zâmbi.
— Știu, dragii mei. Și văd că ați muncit foarte mult.
Axel se lumină.
Aurora îl îmbrățișă de un braț.
Iar Lumier, în timp ce încerca să afle câte volume lipseau de fapt de pe rafturi, se gândi că Biblioteca Lunariei nu fusese niciodată atât de… vie.
Și că, probabil, ar fi înțelept să verifice și sub pătuțul lui Axel.
Cât mai curând.
CĂRȚILE CARE NU ÎNCĂPEAU ÎN SISTEM
Lumier așeză documentele pe o măsuță și se aplecă lângă cei doi puiuți.
— Axel, spune-mi ceva. Câte cărți ai luat de pe rafturi?
Axel se uită la grămăjoare.
— MULTE!
— Da, văd. Dar câte?
— FOALTE MULTE!
Lumier își potrivi ochelarii.
— Înțeleg. Vom reveni asupra numărătorii.
Aurora ridică imediat mânuța.
— LUMIEL! IO ȘTIU!
— Minunat, Aurora! Câte sunt?
Aurora începu să numere pe degețele.
— UNA… DOUĂ… TLEI…
Se opri.
Privi grămăjoarele.
— …ȘI LESTU’!
Axel bătu încântat din lăbuțe.
— DAAAA! AȘA AM NUMĂLAT ȘI IO!
Lumier rămase câteva clipe nemișcat.
— Extraordinar. Ați ajuns amândoi la același rezultat.
— DAAAA! strigară cei doi.
— Va trebui să-i comunic această metodă lui Pico…
Aurora găsi între două volume o carte plină de culori.
— AXEL! UITE! ASTA E CU EMOȚII!
— DAAAA! E DE COLOLAT!
Aurora o deschise și privi desenele.
— IO AM EMOȚII!
— ȘI IO!
— TU CE EMOȚII AI?
Axel se gândi.
— ACUM?
— DAAAA!
— …SUNT BUCULOS!
Aurora îi zâmbi.
— ȘI IO!
— DA’ CÂND NU GĂSESC O CALTE, SUNT SUPĂLAT!
— ȘI CÂND O GĂSEȘTI?
— IAL BUCULOS!
Aurora încuviință.
— AXEL, TU AI MULTE EMOȚII!
— DAAAA!
Lumier îi asculta zâmbind.
Aurora întoarse încă o pagină.
— LUMIEL?
— Da, draga mea?
— TU AI EMOȚII?
— Desigur.
— ȘI CÂND NOI MUNCIM?
Lumier privi covorul acoperit de cărți.
— Atunci am… mai multe deodată.
Axel păru foarte mulțumit.
— VEZI, AULOLA? ȘI LUMIEL ÎNVAȚĂ!
Puțin mai târziu, Aurora descoperi alte două cărți de colorat.
Una vorbea despre liniștea pe care o poți simți alături de cineva drag.
Cealaltă, despre liniștea pe care o poți găsi în tine.
Aurora le privi îndelung.
Apoi se lipi de Axel.
— AXEL?
— DA?
— IO STAU CU TINE.
— ȘTIU!
— ȘI E BINE.
Axel își sprijini căpușorul de umărul ei.
— ȘI IO STAU CU TINE.
Pentru câteva clipe, în Biblioteca Lunariei chiar se făcu liniște.
Lumier nu spuse nimic.
Nici nu era nevoie.
Apoi Aurora se ridică brusc.
— AXEL! DA’ NOI N-AM TELMINAT!
— AAAAA! ADEVĂLAT!
Și liniștea se încheie.
Lumier zâmbi.
Fusese frumoasă cât durase.
Dintr-o altă grămăjoară apăru o carte cu pești și o broască.
Aurora o luă imediat.
— AXEL! UITE BLOATCA!
— DAAAA!
— ȘI PEȘTII!
— DAAAA!
— ȘI MOLGAN!
— DAAAA!
Aurora privi coperta cu atenție.
— DA’ DE CE E DOAL UN PIC DE MOLGAN?
Axel se uită la titlu.
Apoi la Aurora.
Apoi din nou la titlu.
— …CĂ AȘA SCLIE!
— DA’ MOLGAN NU E UN PIC!
— ȘTIU!
— MOLGAN E MOLGAN!
Axel încuviință energic.
— DAAAA!
Aurora se gândi puțin.
— POATE E UN PIC ÎN CALTE ȘI MULTĂ ACASĂ!
Axel izbucni în râs.
— DAAAA, AULOLA!
Lumier își duse discret o lăbuță la gură.
Îi venea și lui să râdă.
Dar cei doi erau atât de mulțumiți de explicație, încât nu voia să-i întrerupă.
La baza ultimei grămăjoare, Axel descoperi un volum mai vechi.
Îl scoase cu grijă.
Pe copertă scria:
SĂRBĂTOAREA COPILĂRIEI ÎN LUNARIA
Aurora se apropie imediat.
— AXEL… ASTA E CU NOI?
— DAAAA! CU FAMILIA!
Aurora se așeză lângă el.
Axel întoarse câteva pagini.
— UITE, AULOLA! AICI SUNT POVEȘTILE DE MAI DEMULT!
— DE CÂND?
— …DE MAI DEMULT!
— DA’ CÂT DE MAI DEMULT?
Axel privi spre Lumier.
— LUMIEL?
— Da, Axel?
— CÂT E DE MAI DEMULT?
Lumier se așeză lângă ei.
— Este o carte care păstrează o parte din copilăria familiei noastre, din vremea în care lumea Lunariei abia începea să crească.
Aurora ascultă foarte atentă.
— ȘI ACUM A CLES CUT?
— A crescut, Aurora.
— MULT?
Lumier privi spre rafturile înalte.
— Foarte mult.
Axel se uită la carte.
Apoi la Lumier.
— ȘI CĂLȚILE ASTEA TLEBUIE PĂSTLATE?
— Bineînțeles, băiețelule.
— TOATE?
— Toate.
Axel își strânse cartea la piept.
— ATUNCI IO AM MULTĂ TLEABĂ!
Lumier îi mângâie căpușorul.
— Știu, Axel. Dar nu trebuie să faci totul astăzi.
Aurora interveni:
— FACEM ȘI MÂINE!
— Desigur.
— ȘI POIMÂINE!
— Desigur, Aurora.
— ȘI DUPĂ POIMÂINE!
Lumier clipi.
— Cred că tocmai mi-ați stabilit programul Academiei pentru următoarele săptămâni.
VIZITATORII BIBLIOTECII
În timp ce Axel și Aurora reluau organizarea cărților, Lumier observă câțiva vizitatori în apropierea intrării.
Se ridică, își netezi hăinuța violetă și își potrivi ochelarii.
Privi încă o dată spre cei doi puiuți.
Aurora îi arăta lui Axel o pagină.
Axel nota ceva pe un pergament.
Amândoi păreau foarte ocupați.
Lumier zâmbi și se îndreptă spre vizitatori.
De data aceasta, vorbi în engleză.
A WORD FROM LUMIER
Lumier adjusted his glasses and greeted the visitors with a warm smile.
“Welcome to the Library of Lunaria!
I’m Lumier, and I have the pleasure of overseeing this library as part of Lumier Academy.
You may have noticed our two youngest helpers.
That’s Axel Solenara, our little archivist from the Scriptoria family, and his dear friend, Iris Aurora Solenara.
They’re three years old, and I assure you, they take their work very seriously.
Their methods, however, are occasionally… difficult to document.”
Lumier glanced at the little piles of books.
“Today, they’ve been exploring some of Morgan’s stories.
And since you’re here, perhaps I can help you find them.”
Morgan Coloring Books
“Here you’ll discover Emotions, Quiet. With You, and I Am Quiet — books that invite children and families to explore feelings, imagination, and moments of quiet.
Emotions is available in both Romanian and English, while the other two titles are currently in English.”
Little Morgan
“These are some of Morgan’s early adventures, filled with curiosity, discoveries, and the wonderfully unexpected logic of childhood.
You’ll find Morgan and the Cookie Jar and Morgan and the Snails in Romanian and English.
And there’s another adventure on its way: Fish, Frog, and a Little Bit of Morgan, planned for January 2027.”
Morgan Literature
“As Morgan grows, her journey continues.
In Morgan and Little If, we meet her at a different stage of life, where new questions and discoveries await.
The story is available in Romanian and English.”
The Childhood Celebration in Lunaria
“And some books hold something especially precious: memories of the family itself.
The Childhood Celebration in Lunaria belongs to the earlier days of our world, when many of the stories and friendships you see today were just beginning.”
Discover The Childhood Celebration in Lunaria
Lumier looked towards the tall shelves surrounding the room.
“And, of course, these are only some of the books you’ll find in Lunaria.
In time, our library will welcome more stories, family chronicles, the Annals of Lunaria, and the volumes of the Encyclopaedia of Morgandélla Solenara.
There will be new manuscripts, new adventures, and perhaps entire collections we haven’t even imagined yet.
You see, a library like ours is never truly finished.
As long as our family continues to live, discover, remember, and create, there will always be another story waiting for its place on the shelves.”
He smiled.
“Now, if you’ll excuse me, I should probably check on our young archivists.”
O ULTIMĂ PROBLEMĂ DE ARHIVARE
— AXEL? AURORA? Cum merge treaba?
— BINEEEE! răspunseră amândoi.
Lumier privi covorul.
Cărțile erau acum așezate în două grămăjoare foarte ordonate.
— Extraordinar! Ați terminat?
Axel încuviință.
— DAAAA!
— Și unde este a treia grămăjoară?
Axel se uită la Aurora.
Aurora se uită la Axel.
— LUMIEL… începu Aurora.
— Da?
— NOI AM FĂCUT LOC!
— Foarte bine! Dar unde sunt cărțile?
Axel ridică o lăbuță.
— IO LE-AM PUS BINE!
— Unde, Axel?
— …LA MINE.
Lumier își potrivi ochelarii.
— În Biblioteca Scriptoria?
— NU.
— În săculeț?
— NU.
Lumier încremeni.
— Axel…
Axel zâmbi larg.
— SUB PĂTUȚ!!!
O pauză.
— Axel… de ce?
Puiuțul îl privi cu toată seriozitatea din lume.
— CĂ SUNT IMPOLTANTE, LUMIEL!!!
Lumier rămase nemișcat.
Apoi privi spre rafturile Bibliotecii Lunariei.
— Extraordinar…
Își scoase ochelarii.
— Cred că trebuie să discut cu Tata despre extinderea bibliotecii.
Aurora bătu încântată din palme.
— DAAAA! FACEM UNA MALE!
Axel ridică și el lăbuțele.
— ȘI CU UN PĂTUȚ MALE!!!
Lumier închise ochii.
— …Desigur, Axel.
Dinspre covor se auzi vocea Aurorei:
— LUMIEL?
— Da, Aurora?
— ȘI PICO TLEBUIE SĂ ȘTIE?
Lumier deschise brusc ochii.
— NU ÎNCĂ, AURORA!
Iar Biblioteca Lunariei își continuă liniștită activitatea.
Pentru aproximativ două minute.
❤️🤍💙
