NERO & LUMIER
O după-amiază la Nero acasă 🥒❤️
NERO:
— Notează, Lumier. Pentru un borcan de gogonele îți trebuie gogonele.
LUMIER:
— Extraordinar, Nero. N-aș fi dedus niciodată.
NERO:
— De-aia predau eu și scrii tu.
LUMIER:
— Eu nu sunt elevul tău. Sunt aici pentru a consemna o tradiție culinară a Lunariei.
NERO:
— Atunci consemnează și că nu te pricepi.
LUMIER:
— Nero!
NERO:
— Ai scris?
❤️
Lumier își potrivi ochelarii și coborî privirea spre caiet.
LUMIER:
— Gogonele. Sare. Usturoi. Mărar. Hrean. Frunze de dafin. Bun. Cantitățile?
NERO:
— După ochi.
LUMIER:
— Cât înseamnă „după ochi”?
NERO:
— Depinde de ochi.
LUMIER:
— Nero, eu scriu o rețetă!
NERO:
— Și eu fac murături. Fiecare cu meseria lui.
LUMIER:
— Bine. Să încercăm altfel. Câtă sare pui la un litru de apă?
NERO:
— Destulă.
Lumier închise ochii.
LUMIER:
— Încep să înțeleg de ce nu există o ediție tipărită a rețetelor tale.
NERO:
— Există. E în beci.
LUMIER:
— Cartea?!
NERO:
— Nu. Murăturile.
❤️
Lumier trase aer în piept.
LUMIER:
— Nero, te rog. Eu am nevoie de o rețetă pe care s-o poată urma și altcineva.
Nero îl privi lung.
NERO:
— Aha. Deci vrei să facă și alții murături ca mine.
LUMIER:
— Exact!
NERO:
— Nu se poate.
LUMIER:
— DE CE?!
NERO:
— Pentru că eu sunt Nero.
Lumier își scoase ochelarii, îi șterse cu grijă și îi puse la loc.
LUMIER:
— Foarte bine. Atunci să trecem la următorul ingredient. Răbdarea.
NERO:
— Aici îți trebuie multă.
LUMIER:
— În sfârșit, suntem de acord.
NERO:
— Mai ales dacă gătești cu tine.
LUMIER:
— NERO!
Nero izbucni în râs.
❤️
Apoi luă un borcan, îl desfăcu și îi întinse lui Lumier o gogonea.
NERO:
— Ia gustă, măi Cronicarule.
Lumier gustă.
Se opri.
Mai gustă o dată.
NERO:
— Ei?
LUMIER:
— …Este extraordinară.
Nero își îndreptă spatele.
NERO:
— Știu.
LUMIER:
— Nu, Nero, chiar este! Crocantă, aromată, perfect echilibrată…
NERO:
— Notează.
Lumier deschise repede caietul.
LUMIER:
— Ce anume?
NERO:
— Că am avut dreptate.
LUMIER:
— Asta nu este o rețetă!
NERO:
— Nu. Este o constatare istorică.
❤️
Lumier lăsă pixul jos.
LUMIER:
— Știi ceva, Nero? Cred că voi consemna după-amiaza aceasta în Cronicile Lunariei.
NERO:
— Foarte bine.
LUMIER:
— La capitolul „Încercări nereușite”.
NERO:
— Nicio problemă. Eu o trec la „Activități de instruire”.
LUMIER:
— INSTRUIRE?!
NERO:
— Da. Prima lecție: nu toate se învață din cărți.
Lumier îl privi câteva clipe.
Apoi zâmbi.
LUMIER:
— Asta, Nero, chiar merită consemnat.
Nero îi împinse borcanul mai aproape.
NERO:
— Atunci mai ia una.
Lumier luă.
❤️
După câteva minute de liniște, Nero se uită la căciula de bucătar a lui Lumier.
NERO:
— Apropo, îți stă bine cu căciula.
LUMIER:
— Mulțumesc.
NERO:
— Mă gândeam să te iau asistent.
Lumier îngheță.
LUMIER:
— Eu sunt Marele Cronicar al Lunariei!
NERO:
— Știu. Dar la murături ești începător.
LUMIER:
— NERO, EU NU SUNT ASISTENTUL TĂU!
Nero dădu din cap, foarte înțelegător.
NERO:
— Bine, bine. Îl chem pe Tibi.
LUMIER:
— TIBI NU ESTE NICI ASISTENTUL MEU!
Nero își luă borcanul.
NERO:
— Lumier, hotărăște-te. Că eu nu pot ține doi asistenți pe același post.
❤️❤️❤️
❤️🥒
Lumier a închis caietul.
Rețeta rămâne incompletă.
Nero consideră lecția un succes deplin.
Următoarea întâlnire nu a fost încă stabilită.
Lumier insistă că nici nu va fi.
❤️
NERO: — Măi, Cronicarule, unde pleci?
LUMIER: — La Academie, Nero!
NERO: — Ia și-un borcan pentru Tibi!
LUMIER: — DE CE PENTRU TIBI?!
NERO: — Păi, să nu zică asistentul tău că nu m-am gândit și la el!
❤️
🥒 ← Înapoi la familia SOLENARA LABS
