Marea expediție a biscuiților dispăruți
Din aventurile Neamului Ventaris 💙
În Palatul Marilor Exploratori, diminețile începeau rareori liniștit.
Mai ales de când Idris și Zayan descoperiseră că un palat putea avea, în același timp, un observator astronomic, o cameră a planurilor secrete, un pod suspendat și un tobogan.
Toboganul fusese ideea lui Zayan.
Idris îl aprobase imediat.
Nimeni nu întrebase de ce un palat avea nevoie de un tobogan care cobora de la etaj.
Dar, în apărarea celor doi, nimeni nu întrebase nici de ce aveau nevoie de un palat.
În dimineața aceea, Idris întinsese pe masă o hartă uriașă.
Zayan se așezase lângă el, cu lăbuțele sub bărbie.
— Idlis, unde melgem azi?
— Într-o expediție foarte importantă!
— Cu Biscutel?
— Bineînțeles.
— Cu biscuiți?
— Evident.
Zayan se gândi puțin.
— Și cu mai mulți biscuiți?
Idris îl privi cu seriozitate.
— Zayan, trebuie să fim pregătiți pentru orice.
— Atunci luăm TOȚI biscuiții!
Această propunere fu aprobată în unanimitate.
***
După aproape o oră de pregătiri, cei doi exploratori aveau tot ce le trebuia: harta, busola, telescopul, două rucsacuri și un coș imens cu biscuiți.
Biscutel îi aștepta în grădină.
Avea hăinuța brodată, ciucurașii colorați și o expresie de nevinovăție desăvârșită.
— Biscutel! strigă Zayan. Plecăm în aventulă!
Cămiluța se apropie veselă.
Idris așeză harta pe o băncuță.
— Mai întâi stabilim traseul.
Zayan desfăcu rucsacul.
— Mai întâi mâncăm un biscuit.
— Zayan, abia am luat micul dejun!
— Da, dal ăla a fost micul dejun. Ăsta este biscuitul de plecale.
Argumentul era impecabil.
Idris acceptă.
Apoi se întoarse către hartă.
— Pornim de aici, traversăm podul, ajungem la copacul cel mare și…
Se opri.
Coșul cu biscuiți era gol.
Complet gol.
Zayan se uită în coș.
Apoi la Idris.
Apoi la Biscutel.
Biscutel mesteca foarte mulțumită.
— IDLIIIIIS!!!
— Ce s-a întâmplat?!
— NE-A DISPĂLUT EXPEDIȚIA!!!
Idris privi coșul.
— Nu expediția, Zayan. Proviziile.
Zayan își puse lăbuțele pe obraji.
— Păi și cum facem expediție fălă plovizii?!
Biscutel clipi inocentă.
Un firimitură îi căzu de pe botic.
***
Cei doi convocară imediat o ședință extraordinară.
Idris se așeză la masă, cu harta în față.
Zayan luă o foaie și desenă trei biscuiți.
Apoi încă trei.
Apoi un biscuit foarte mare.
— Ce faci? întrebă Idris.
— Planul de salvare.
— Și de ce ai desenat șapte biscuiți?
— Pentlu că șapte sunt mai mulți decât șase.
Idris nu putu contrazice această observație.
— Avem două variante, spuse el. Amânăm expediția sau pornim fără biscuiți.
Zayan rămase nemișcat.
— Fălă biscuiți?!
— Da.
— În pădule?!
— Da.
— Cu Biscutel?!
— Da.
Zayan se uită lung la cămiluță.
Apoi se apropie de ea și îi mângâie boticul.
— Biscutel, tu ai mâncat toți biscuiții?
Biscutel îi linse lăbuța.
Zayan izbucni în râs.
— Idlis, nu putem să ne supălăm pe ea! Uite ce dulce este!
Idris oftă.
— Bine. Atunci plecăm fără biscuiți.
Zayan ridică o lăbuță.
— Stai! Mai avem o variantă!
— Care?
— Să melgem până la bucătălie și să luăm alții!
Idris îl privi.
— Zayan…
— Ce?
— Asta este o idee excelentă!
***
Expediția începu, în cele din urmă, după prânz.
Idris mergea înainte, cu harta.
Zayan venea în urma lui, cu busola.
Biscutel îi însoțea, purtând un coș nou cu biscuiți.
De data aceasta, coșul avea capac.
Idris insistase.
Zayan considerase măsura excesivă.
Dar acceptase, pentru binele expediției.
Au traversat podul suspendat, au coborât pe poteca dintre copaci și au ajuns într-o poieniță de unde se vedeau, în depărtare, luminile palatului.
Acolo s-au oprit.
Cerul începea să se umple de stele.
Idris pregăti telescopul.
Zayan se cuibări lângă el.
— Idlis?
— Da?
— Noi ce căutăm, de fapt?
Idris se gândi puțin.
— Lucruri pe care nu le-am mai văzut.
Zayan privi cerul.
— Și dacă nu găsim nimic?
— Atunci ne întoarcem mâine.
— Și poimâine?
— Și poimâine.
— Și dacă tot nu găsim?
Idris zâmbi.
— Atunci înseamnă că mai avem de căutat.
Zayan își sprijini căpușorul de umărul fratelui său.
— Bine, Idlis.
Rămaseră așa o vreme, privind stelele.
Până când Zayan își aminti ceva.
— Idlis?
— Da, Zayan?
— Unde sunt biscuiții?
Idris se întoarse încet.
Coșul era din nou gol.
Biscutel dormea lângă ei.
Cu boticul sprijinit pe capac.
***
În seara aceea, cei doi exploratori se întoarseră la palat fără nicio descoperire astronomică importantă.
Dar Zayan învățase ceva.
Nu toate aventurile aveau nevoie de un loc necunoscut.
Uneori era suficient să ai o hartă, un frate care să te însoțească și o cămiluță pe care să n-o lași niciodată singură cu proviziile.
Iar în jurnalul expediției, Idris scrise:
„Prima expediție: reușită.
Stele observate: foarte multe.
Biscuiți recuperați: zero.
Biscutel: principala suspectă.”
Zayan adăugă dedesubt, cu litere mari:
„BISCUTEL ESTE NEVINOVATĂ!”
Și desenă o inimioară.
Sfârșitul primei expediții.
Începutul următoarei era deja în pregătire.
ZEYNEP & ZAYAN VENTARIS
Două căciulițe și o singură inimioară 🤍
Într-o dimineață de iarnă, Zeynep Ventaris se trezi înaintea tuturor.
Afară ningea.
Fulgi mari, pufoși, se așezau pe acoperișurile palatelor, pe crengile copacilor și pe felinarele din grădină.
Zeynep își lipi năsucul de geam.
— Aaaaa! Ninge!
Apoi se întoarse către pat.
— Zayaaaaaan!
Niciun răspuns.
— Zayan, scoală-te! A venit zăpada!
De sub păturică se auzi un mormăit.
— Spune-i să vină mai tâlziu…
Zeynep rămase o clipă nemișcată.
Apoi izbucni în râs.
— Zayan! Zăpada nu vine în vizită!
— Atunci de ce a venit așa devleme?
***
Zece minute mai târziu, cei doi stăteau în fața ușii.
Zeynep avea căciulița ei roz, împodobită cu floricele și ochelarii de exploratoare.
Zayan purta căciulița albastră și își căuta o mănușă.
— Zeynep, ai văzut mănușa mea?
— Care?
— Aia de la lăbuța stângă.
— Dar o ai pe lăbuță!
Zayan se uită.
Într-adevăr, o avea.
— Aaaaa… Atunci o caut pe aia dleaptă.
Zeynep își acoperi boticul cu lăbuțele.
— Zayan, și pe aia o ai!
— Păi atunci suntem gata!
***
În grădină, zăpada scârțâia sub ghetuțele lor.
Zayan alergă primul.
— ZEYNEP! FACEM UN OM DE ZĂPADĂ!
— Daaaa!
— Unul ulias!
— Daaaa!
— Mai male decât palatul!
Zeynep se opri.
— Zayan, nu avem atâta zăpadă!
El privi în jur.
— Atunci facem unul mic.
Și astfel, după negocieri foarte serioase, cei doi construiră un omuleț de zăpadă aproape cât ei.
Zeynep îi puse o căciuliță.
Zayan îi aduse un morcov pentru nas.
Apoi se îndepărtară câțiva pași ca să-l admire.
— E flumos! spuse Zeynep.
— Foalte flumos! aprobă Zayan.
Tăcură puțin.
— Cum îl cheamă? întrebă Zayan.
Zeynep se gândi.
— Fulguleț.
— Nu.
— De ce?
— Pentlu că ale un molcov. Tlebuie să-l cheme Molcovel!
Zeynep îl privi indignată.
— Zayan! Nu poți să-i spui Molcovel numai pentlu că are nas de molcov!
— Dal nici Fulguleț numai pentlu că este făcut din fulgi!
Urmară câteva clipe de tăcere.
Apoi Zeynep întinse o lăbuță.
— Bine. Îl cheamă Fulguleț Molcovel.
Zayan îi strânse lăbuța.
— De acold!
Omulețul de zăpadă primise oficial un nume.
***
După o vreme, Zeynep se așeză sub un brad.
Zayan veni lângă ea.
— Ai obosit?
— Puțin.
— Vlei să melgem acasă?
Zeynep clătină din căpușor.
— Nu încă.
Zayan se așeză și el.
O vreme priviră fulgii care cădeau peste grădină.
Apoi Zeynep spuse încet:
— Zayan?
— Da?
— Tu știi că noi suntem gemeni?
— Da.
— Și știi ce înseamnă asta?
Zayan se gândi foarte serios.
— Că avem ziua de naștele în aceeași zi.
— Da…
— Și că avem aceeași mămică.
— Daaaa…
— Și același tătic.
— Daaaa!
Zayan zâmbi mulțumit.
— Și că tu îmi poți împlumuta biscuiții.
Zeynep izbucni în râs.
— ZAYAN! Tu te gândești numai la biscuiți!
— Nu numai!
— Atunci la ce te mai gândești?
Zayan își lipi obrăjorul de al ei.
— La tine.
Zeynep rămase nemișcată.
Apoi îl cuprinse cu lăbuțele.
— Și eu la tine, Zayan.
***
Când Mami și Tati îi găsiră, cei doi stăteau încă sub brad, lipiți unul de celălalt.
Zeynep avea câțiva fulgi pe căciuliță.
Zayan avea zăpadă pe năsuc.
— Puiuților, nu vă este frig?
— Nuuuu! răspunseră amândoi.
Apoi Zayan adăugă:
— Dal ne este foame!
Zeynep îl privi.
— Zayan…
— Ce?
— Ial biscuiți?!
— Păi suntem gemeni! Tlebuie să împălțim!
Mami și Tati începură să râdă.
Iar Zeynep îl luă pe Zayan de lăbuță și porniră împreună spre casă.
În urma lor rămase Fulguleț Morcovel, cu nasul lui portocaliu și căciulița puțin strâmbă.
***
În seara aceea, înainte de culcare, Zayan bătu ușor la ușa surioarei sale.
— Zeynep?
— Daaaa?
— Am venit să-ți spun ceva.
— Ce?
Zayan se apropie și îi șopti:
— Dacă mâine nu mai este zăpadă, tot facem ceva împleună?
Zeynep zâmbi.
— Bineînțeles!
— Și dacă plouă?
— Da!
— Și dacă este soale?
— Daaaa!
— Și dacă Biscutel mănâncă toți biscuiții?
Zeynep izbucni în râs.
— ȘI ATUNCI, ZAYAN!
El se lumină la față.
— Bine. Noapte bună, Zeynep!
— Noapte bună, Zayan!
Zayan porni spre ușă.
Dar Zeynep îl strigă:
— Zayan?
— Da?
— Te iubesc!
El se întoarse, alergă înapoi și o îmbrățișă.
— Și eu te iubesc, Zeynep!
Apoi plecă.
După câteva secunde, ușa se deschise din nou.
— Zeynep?
— DAAAA, ZAYAN?!
— Mâine putem să-l vizităm pe Fulguleț Molcovel?
Zeynep își trase păturica până sub năsuc.
— DAAAA!
— Bine!
Ușa se închise.
De data aceasta, pentru aproximativ un minut.
— ZEYNEP?!
— CE MAI ESTE, ZAYAN?!
— NOAPTE BUNĂ ÎNCĂ O DATĂ!
Și de undeva, din camera surioarei sale, se auzi un râs atât de vesel, încât până și Mami și Tati zâmbiră în camerele lor.
Pentru că Zeynep și Zayan nu aveau nevoie să fie la fel ca să fie de nedespărțit.
Erau doi puiuți diferiți, cu două căciulițe diferite, care se alegeau unul pe celălalt în fiecare zi.
Și mâine aveau să se aleagă din nou.
SERA SOL ARIN & VAEL 🤍💙
A Little Goodnight from Lumier 🐰✨
Lumier quietly closes his enormous book.
“Well, dear visitors…
I believe our little explorers have finally gone to sleep.
Zayan has checked his biscuits twice.
Zeynep has made sure her brother is tucked in.
And Biscutel…
Well, Biscutel is dreaming of biscuits.
I have decided not to investigate.”
He smiles and gently adjusts his round glasses.
“Before we leave, there is something I would like you to remember.
Zeynep and Zayan may dream different dreams, follow different paths, and discover different things.
But they will always have something wonderful in common.
They have each other.
And that, dear friends, is a treasure no map could ever fully describe.”
Lumier carefully places two little bookmarks between the pages of his book.
“If you would like to meet the rest of their wonderful family, you may visit:
🤍 THE VENTARIS FAMILY
Meet the little badgers, their family, and their many adventures.
And if you wish to continue exploring our world:
🗺️ THE MAP ROOM
Find your way to the other stories and places waiting for you.
Now, I believe it is time for all of us to rest.”
He lowers the lantern beside his chair.
“Goodnight, little Zeynep.
Goodnight, little Zayan.
Goodnight, dear visitors.
May your dreams be full of stars, warm embraces…
and just enough biscuits to keep Biscutel happy.”
Lumier pauses.
“Although, between you and me…
I am not entirely certain such a quantity exists.”
🐰✨ Goodnight, from Lumier.
