Fetița care avea loc pentru toată lumea. 💜
Într-o dimineață de iarnă, Zeynep Ventaris stătea în zăpadă și ținea între lăbuțe o inimioară albă.
Nu era o inimioară oarecare.
Avea o urmă mică de lăbuță pe ea.
— Mami?
— Da, iubita mea?
— Câte inimioale avem noi?
Mami se gândi puțin.
— Câte vrei tu, Zeynep.
Fetița privi inimioara, apoi cerul, apoi căsuțele luminate din depărtare.
— Atunci îmi tlebuie multe.
— Pentru ce, puiuț?
— Păi… una pentlu tine. Una pentlu Tati. Una pentlu Zayan. Una pentlu Idlis. Una pentlu Hanna. Una pentlu Elif. Una pentlu Zahla. Una pentlu Zafil…
Se opri și începu să numere pe degețele.
Apoi ridică ochii, foarte îngrijorată.
— Mami, nu-mi ajung lăbuțele.
Mami o luă în brațe.
— Nu trebuie să-i numeri pe toți, iubita mea.
— Da’ de unde știu că nu uit pe cineva?
Mami îi sărută căciulița plină de flori.
— Îi ții în inimă.
Zeynep rămase o clipă pe gânduri.
Apoi își lipi inimioara albă de piept.
— Aaaa. Acolo încap.
FRATELE MEU, ZAYAN
Zayan avea o căsuță în copac.
Avea un pod suspendat, un tobogan, o hartă cu locuri misterioase și o cămilă pe nume Biscutel.
Mai avea și un frate, Idris, cu care inventa lucruri pe care adulții le înțelegeau, de regulă, abia după ce era prea târziu.
Într-o zi, cei doi construiseră un telefon din două cutii și o sfoară.
— Zayan! se auzi vocea lui Idris. Mă auzi?
— DAAAA!
— Vorbește mai încet! Nu trebuie să țipi!
— DA’ TU M-AI ÎNTREBAT DACĂ TE AUD!
Zeynep, care venise să-i viziteze, se opri lângă copac.
— Cu cine volbiți?
— Cu Palatul Fetelor! explică Zayan.
— Și cine-i acolo?
Zayan se uită la Idris.
Idris se uită la cutie.
— Încă nu știm. N-am terminat legătura.
Zeynep întinse lăbuța.
— Dați-mi mie.
— Ce vrei să faci?
— Să volbesc cu fetele.
Luă cutia, o duse la ureche și spuse:
— Aloooo? Hanna? Elif? Zahla? Mă auziți?
Tăcere.
Zeynep se întoarse către băieți.
— Numele.
Idris oftă.
— Știm.
Zeynep privi sfoara întinsă între cele două cutii.
— Păi… dacă voi sunteți amândoi aici, cine ține cutia la Palat?
Urmară câteva secunde de liniște.
Zayan își scoase căciulița.
Idris își întoarse șapca.
Biscutel mestecă liniștită un biscuite.
— Cred că avem o problemă tehnică, spuse Idris.
— Nu, spuse Zeynep. Aveți o ploblemă de fetițe.
CADOURILE LUI ZEYNEP
Zeynep iubea florile, zăpada, poveștile, căsuțele luminate și după-amiezile în care întreaga familie se aduna laolaltă.
Dar cel mai mult îi plăcea să dăruiască.
Într-o zi, aflase că Aurora urma să primească un cadou din partea Neamului Ventaris.
Zeynep hotărî că trebuie să fie ceva cu adevărat special.
Nu o jucărie obișnuită.
Nu o cutie cu fundă.
Ci o prietenă.
Așa ajunse Geraldina, micuța reniță cu flori între cornițe, în familia Aurorei.
Zeynep îi aranjă fundița și îi șopti:
— Să ai glijă de Aulola, da?
Geraldina o privi blând.
— Și să vă jucați mult.
Apoi Zeynep se apropie și mai mult.
— Și dacă Aulola face o năzdlăvănie… să nu-i spui imediat lui Tati.
Se gândi o clipă.
— Da’ dacă e una male, îi spui.
Geraldina clipi.
— Bine. Acum poți să pleci.
Zeynep o îmbrățișă încă o dată.
Și încă o dată.
Și încă puțin.
Pentru că uneori, când dăruiești ceva ce iubești, ai nevoie de câteva îmbrățișări în plus.
CÂND VINE SEARA
Seara, în căsuțele Neamului Ventaris se aprind luminile.
Idris și Zayan se întorc din aventurile lor.
Hanna își lasă ochelarii de aviatoare lângă pat.
Elif își păstrează aproape lucrurile dragi.
Zahra și Zafir mai construiesc, probabil, un ultim palat.
Iar Zeynep se cuibărește lângă Mami și Tati.
— Mami?
— Da, puiuț?
— Știi ce-am făcut azi?
— Ce-ai făcut, iubita mea?
— Am avut glijă de toată lumea.
Mami o strânse la piept.
— Știu, Zeynep.
Fetița închise ochii.
Apoi îi deschise din nou.
— Mami?
— Da?
— Da’ mâine mai putem avea glijă?
— Sigur că da.
Zeynep zâmbi mulțumită.
— Bine. Că n-am telminat.
Și adormi.
Cu o inimioară albă între lăbuțe.
Pentru că Zeynep Ventaris nu încerca să cuprindă lumea întreagă.
Voia doar să fie sigură că nimeni nu rămâne în afara îmbrățișării ei.
Din Universul Morgandélla Solenara
SERA SOL ARIN & VAEL 🤍💜🤍
💚
A LITTLE NOTE FROM LUMIER
Chronicler of Lunaria & Head of Lumier Academy
Dear visitors,
I must confess something.
I have spent a considerable amount of time drawing maps, organizing stories, and attempting to keep track of the ever-growing Solenara family.
I have used notebooks.
I have used enormous notebooks.
I have even considered purchasing a notebook specifically for keeping track of my other notebooks.
And then I met Zeynep Ventaris.
A little girl with bright green eyes, a heart-shaped snowball, and a remarkable ability to remember everyone she loves.
She does not need a map to find her family.
She simply follows her heart.
I find this both deeply moving and professionally inconvenient.
Because, apparently, a little badger girl has accomplished with love what I have been attempting to accomplish with cartography.
Nevertheless, I remain the official Chronicler of Lunaria.
And I have prepared a few directions.
Should you wish to meet the little ones who fill Zeynep’s enormous heart, you are warmly invited to visit:
💚 IDRIS & HANNA VENTARIS — Her adventurous brother and beloved sister, whose curiosity has already led to several remarkable discoveries.
💙 ZAYAN VENTARIS — Her mischievous brother, whose adventures with Idris occasionally require a great deal of patience from the adults.
🧡 ELIF VENTARIS — Another precious little sister in this wonderfully growing family.
🩷 ZAHRA & ZAFIR VENTARIS — The little twins whose magnificent serai contains approximately as much imagination as it does architectural ambition.
And, of course, there is ZEYNEP HERSELF, who will always be delighted to welcome you back.
One final observation, if I may.
In Lunaria, we have many beautiful places.
Castles. Gardens. Libraries. Meadows. Lands still waiting to be discovered.
But Zeynep has reminded me of something important.
Sometimes, the most beautiful place in the world is simply the space someone makes for you in their heart.
With affection,
LUMIER
Chronicler of Lunaria
A VERY IMPORTANT CORRECTION FROM LUMIER!!!
Oh.
OH, DEAR.
I have just been informed that I have committed a rather serious mistake.
I FORGOT SAMIR AND AMIRA VENTARIS.
Both of them.
Two precious little members of the family.
How does one forget TWO children while explaining that a little girl remembers EVERYONE?
I have no satisfactory answer.
And I am afraid the Great Sultana Mama has already noticed.
She has threatened to eat my nose.
My nose, dear visitors.
The very nose upon which my spectacles rest.
I would therefore like to make the following official correction:
♡ SAMIR VENTARIS — A beloved little boy whose story most certainly deserves its rightful place among the adventures of the Ventaris family.
♡ AMIRA VENTARIS — A precious little girl who belongs just as dearly in Zeynep’s enormous heart.
Samir and Amira, please accept my sincerest apologies.
You were never forgotten by your family.
Only by its chronically overwhelmed Chronicler.
And that, I assure you, is an entirely different matter.
I shall now add your names to my records.
In large letters.
Underlined.
Twice.
And perhaps I shall wear my spectacles a little higher on my nose.
While I still have one.
With profound embarrassment and great affection,
LUMIER
Chronicler of Lunaria
Currently negotiating the preservation of his nose.
CONTINUE EXPLORING THE HOUSE OF STORIES
♡ Return to The Land of Illuminated Maps
♡ Return to The Map Room
